Un weekend de vis prin 5 judete din Romania!

Alerg si caut…

Caut oferte sa plec in tari straine. Harta mea lipita pe perete asteapta din ce in ce mai multe buline rosii, sa marcheze tari noi, locatii inedite, cu nume ciudate sau oameni care vorbesc alte limbi.

M-am oprit din acest cautat in ultimele doua luni…si am descoperit frumusetea tarisoarei noastre, unicitatea sa…pe care deseori o ignoram…sau nici macar nu o cautam.

Mi-am promis cate un weekend intr-o alta zona frumoasa a Romaniei…descoperind ce ochii mei erau orbi sa vada pana acum.

Iata…cele intalnite in drumul meu spre cautarea unor raspunsuri prin Tusnad.

Am plecat cu voie buna de dimineata, avand la bord 2 sticle de jumatate de litru cu cafea. Incet, incet ochii ni s-au mai deschis, somnul l-am alungat si sentimentul de plinatate a luat loc. Din vreo 30min in alte 30 minute…mai tipam: Ihaaaaa, suntem in weekend prelungit! Vacantaaaa!!! Ca un copil mic, vioi, care a primit un bobo dulce.

Am uitat sa ma mai uit la gropile din strazi si sa ma minunez de culorile superbe cu care cerul era brazdat…

Am uitat sa ma mai leg de soferii neiscusiti si sa ma bucur de susurul frunzelor din copaci…

Am uitat sa ma mai gandesc la problemele de acasa si sa scot picioarele pe geam si sa cant…

Am uitat de tot si m-am cautat pe mine…

Ne-am cazat la Pensiunea Sara, de unde acum cateva saptamani am plecat sa facem rafting pe Olt…un loc plin de surprize, daca le cauti. Un loc unde imi cautam raspunsurile. La sutele de intrebari care ma framantau, care ma gadilau tot timpul.

Aici am intalnit un om, care dincolo de aparente, este plin de lumina, de cunoastere, de intuitie si care te va surprinde de indata ce se deschide catre tine…sau mai degraba tu catre el. Multumesc, Ciobi, pentru rabdarea cu care ai impachetat fiecare cuvant, pentru liniste si picaturile de lumina pe care m-ai ajutat sa le intrevad.

De indata ce am ajuns, am savurat pate cu paine, ardei si Danone cu ciocolata. Si dincolo de dorinta nebuna de a ma tolani si de a dormi, mi-am pus bocancii cei noi de munte si am pornit pe poteca spre Piatra Soimului. Cica 20 de minute de la baza, mie mi-a luat 4h, cu tot cu gasitul potecii, adunat zmeura, zgaiat la frunze si frumusetea naturii, poze si poze…respirat si pauze.

Dar am ajuns in varf…si aici un Wowwww a iesit nestavilit, tare, hotarat si plin de uimire.

Sunt locuri mult mai uimitoare in Romania, dar in acel moment am simtit ca acesta e cel mai frumos. Era scaldat de lumina soarelui, pete de umbre alergau pe acoperisul caselor printre norii jucausi, aerul era de o aroma de care uitasem, iar eu gafaiam de mama focului. Am sorbit ultima picatura de apa si fericirea m-a cuprins. Fara motiv. Cea mai dulce fericire.

Mi-am scos curajul din sertar si adrenalina tipa in mine dupa senzatii tari. Asa ca m-am  aventurat pe creasta stancii, am respirat adanc si am trait momentele in care atent la viata ta..uiti de tot si de toate.

Dupa o baie bine meritata, un somn luuuuung si dulce pana la ora 11, dupa un mic dejun in pat si aer curat prin geamul intredeschis…am inceput o noua zi. Am pornit cu aceeasi bocanci in picioare la un traseu mult mai lung, pana la lacul Sfanta Ana si Tinovul Mohos.

Uimitor este ca in timp ce mergi pe traseu poti sa descoperi “pattern-ul” pe baza caruia functionezi in viata. De exemplu, eu am suuper energie la inceput, merg repede si vioaie…iar apoi am nevoie de pauze de stop. Dupa care, hei rup, iarasi.  Dan, spre exemplu, porneste greu la drum, gafaie, dar pe vremea cand eu am nevoie de pauza el e la rodaj maxim, e vesel si paseste hotarat si imi spune..nu te opri! Mergi, incet..dar nu te opri.

Pe naiba!!! Eu trebuie sa ma opresc! De aceea am nevoie de o mini vacanta in fiecare luna! Inteleg acest lucru acum, il respect…si merg mai departe.

Dan..ca si in viata…poate lucra mult, fara pauze..ani de zile…fara nici o problema. Ca si pe munte, de altfel.

Ajunsi in poienita de la capatul traseului, plina de gratare si aroma de carnita la gratar, masini cu muzica, oameni razand, copii alergand, decidem sa vizitam pentru prima oara Tinovul Mohos.

Dincolo de numele sau putin abstract, credeti-ma este o ciudatenieeee a naturii. Eu am ramas fascinata si acum de ce am vazut acolo.

Tinovul Mohoş (adica “Lacul cu muschi”) situat la o altitudine de 1050 m in craterul mai vechi al Masivului Ciomatu Mare, are o suprafata de patru ori mai mare ca al lacului Sf. Ana, 80 ha. Candva, demult (niciodata nu mi-au placut cifrele), acesta era doar un lac. A fost acoperit cu cenusa vulcanica pe deasupra careia au crescut muschi, plante si chiar copaci.

Cu alte cuvinte…pentru mine…este o padure ce a crescut pe deasupra unui lac, iar granita dintre ele este reprezentata de un strat de turba, de diferite grosimi. De la cativa cm, pana la 15m grosime.  Pe deasupra, aceasta turba se mai si comporta ca un burete. Daca pasesti pe ea, se imbiba cu apa. Iar apoi revine imediat la forma initiala. Ca si cand ai pasi pe o plastilina mai elastica, verde, placuta.

Aceasta minunatie se poate vizita doar cu ghid, din ora in ora si taxa are un pret infim: 3Lei.  Se merge pe o poteca creata prin introducerea unor araci de 1, 5 lungime in pamant.

Am coborat pe jos si la lacul Sfanta Ana, mi-am scos piciorusele din bocancii incalziti si mi-am gadilat degetele de la picioare cu apa rece, de munte.

Am mai poposit si la o fantana, de unde am savurat apa dulce ca laptele, racoritoare care sa ne stinga setea drumetiei. Ma simteam ca in povestea cu Harap Alb, in timp ce sorbeam direct din galeata.

Am revenit prin padurea mult mai racoroasa, cu pas alert ca nenea soarele ne parasea.  Noaptea mi-a fost presarata de discutii uimitoare cu Ciobi, cu ganduri si voie buna, cu scris si scris si scris, cu respiratie constienta si bucurie imensa, interioara…fara motiv.

A treia zi, ne-am trezit disssss, dar dis de dimineata pentru o ultima drumetie. Am papat zmeura direct din padure, am mai adresat cateva intrebari Domnului Rabdare, am mai inteles, am mai rumegat si apoi am savurat o ciorba de burta ca la mama acasa si un pui paprika de te lingeai pe degete. Iar papanasii…de vis! Croncanti, savurosi, cu aroma de dulceata de afine si smantana cremoasa.

Am plecat prin ploaie cu grindina inspre Intorsatura Buzaului, unde gazdele foarte primitoare ne-au servit cu ciorba de pastai si o ciulama de pui de ma tot gandesc la ele si acum. M-am jucat cu iepuri mici, mici si gri, am vorbit cu gainile si ma uitam cu jint la casuta lor care este inconjurata din toate partile de munte…pe putin vreo 8-10 creste de munti reprezentau panorama de la geam. Si la mine, in Bucuresti vecinul de vizavi ma mai saluta din cand in cand, in timp ce-si aranjeaza lenjeria la uscat.

Am aflat si aici de minunatiile naturii, de varfuri de munti nestiuti, de istoria barajului de la Siriu, la care se lucreaza din 1975, de batalii si cimitire cu oase ale soldatilor necunoscuti, de povestea Siriului…un rau ce strabate muntii, in plimbarea sa lenta.

Un weekend ce s-a terminat tarziu in noaptea…sau in dimineata, cu un aer de uimire, de suras, de placerea de a descoperi ca un copil mic minunatii, de a sta in natura, de a gasi raspunsuri de mult cautate…de a TRAI!

Un weekend de vis!