Thailanda…lacasul recunostintei

Mergeam pe strazile Thailandei, plina de recunostinta caci visul meu se indeplinea si un citat Buddhist mi s-a lipit de ADN, iar fiecare celula a inceput sa tresara ca un pitic imbatat de parfumul vietii. Citatul care inca imi susura in pleiada de amintiri este urmatorul:

“GIVE 100%

AND

LIVE 100%”

Pe cat de simplu, pe atat de profund, de plin de sensuri si bunastare emotionala.

Zi dupa zi se scurgea, oameni thailandezi minunati imi perindau prin viata, iar felul lor de a trai mi se imbalsama ca un Cocolino dulce in personalitatea mea. Iata ce am invatat eu din calatoria mea prin meleaguri indepartate si calde:

Atinge viata celor din viata ta…

In ultimele zile am fost partasa la povestea de viata a mai multor persoane…povesti nu tocmai roz si nici pe departe cele mai placute.

Tristeti din copilarie.

Traume ce isi au efecte pe viata.

Priviri de oameni care invata iertarea…si acceptarea.

Si mi-am dat seama…mai intens ca oricand, mai profund decat in toate momentele mele de introspectie, de valoarea lucrurilor marunte:

cat este de importanta o vorba buna unui necunoscut

ce mult conteaza o privire sincera, in sufletul unui om suferind

curcubeul de fericire al cuiva care primeste in dar o floare…fara sa se astepte

Copiii si asteptarile permanente ale parintilor

A fost o data un baietel, iar parintii  il asteptau cu mare nerabdare.  Cu mult  inainte de a se naste baietelul era un fel de cufar cu amintiri, inca neintamplate.

Mama pusese in el sperantele ei de a fi a avea o familie si un copil perfect cu care sa le demonstreze celorlati ca este o femeie matura si resposabila si ca parintii ei pot avea incredere in ea. Pentru ea baietelul era un fel de garantie ca este in randul lumii si ca este capabila sa tina un sot si sa ingrijeasca un copil.

El devenise brusc singura ratiune si bucurie de a fi ceea ce il cam stanjenea pe baietel, care ar fi vrut ca mama lui sa se bucure din orice si pentru orice si sa nu il considere un fel de pret pe care trebuie sa il plateasca pentru o imagine si un statut acceptat de ceilalti.

Tata pusese si el speranta ca baietelul sa fie tot cee ce nu a fost el niciodata,  ba inca si ceva in plus, pentru a arata lumii intregi ce gene bune si puternice are el si ce lucruri incredibile poate sa isi invete copilul sa faca. Nu prea stia el, tatal ce va face in postura aceasta, dar spera ca inca de la primele zile sa inceapa sa construiasca in baietel, personalitatea si caracterul barbatului puternic care si-ar fi dorit el sa fie.

Baietelul se temea de momentul in care tatal se va simti inselat in asteptari si obligat sa aiba grija de un copil care era atat de departe de ceea ce isi imaginase el ca va fi.

Asa ca baietelul mai inainte de a se naste isi dadu seama ca ai lui parinti nu il asteptau de fapt pe el, ci se asteptau pe ei, fiecare avea o versiune proprie a viitorului sau si nici una nu corespundea cu menirea cu care venea el pe pamant. Cand si-a dat seama de asta, s-a intristat putin.

Ingerul sau pazitor care nu il lasa o clipa singur, il intreba:

- Dragul meu, ar trebui sa te bucuri ca te nasti.  Si in loc de asta tu esti trist, atat de trist, incat in ochisorii tai inca nesarutati de lumina vad toata suferinta lumii! Ce s-a intamplat?

- Ce sa se intample, mi-am dat seama ca parintii pe care mi-am ales nu ma asteapta pe mine asa cum sunt, ci se asteapta pe ei! Nu stiu daca pot sa le implinesc atatea asteptari si mi-e teama ca ii voi supara tare. Asa ca m-am gandit sa nu ma mai nasc, poate data viitoare vor primi copilul pe care si-l doresc! Eu acum nu sunt un copil sunt o ambitie. Stiu sa fiu doar un copil!

- Ei, dragul meu copil al luminii inca nenascute. Asa sunt toti parintii, nu te mai ingrijora. Cand ii mai simti astfel, adu-ti aminte ca nu tu ai venit sa le implinesti asteptarile si sa te lasi crescut de ei. Ai venit sa ii cresti, sa le deschizi mintea si sufletul, sa le aduci aminte cine sunt cu adevarat, sa le pui in fata situatii care sa le arate cat de puternici sunt si cat de mult pot invata si pot sa rezolve doar de dragul tau, cat de mult ii poate bucura un zambet sau un gest care nu costa nimic, ce multe pot face cu o vorba buna spusa din suflet.

Copilul clipi neincrezator.

- Eu sa ii cresc?

- Da! Asa a fost de cand lumea, chiar daca oamenii mari au impresia ca ei sunt cei care cresc copiii, adevarul divin este ca toti copiii vin sa isi creasca parintii, asa ca dragul meu ai rabdare cu ei:

• uneori nu te vor asculta si vor face numai ce vor ei,dar tu sa ai intelegere si iubire sa astepti sa mai creasca si sa inteleaga consecintele faptelor lor,
• vor incerca sa te forteze sa faci tot ceea ce nu au facut ei, sa nu te lasi si sa iti urmezi inima, asa vor invata si ei ca este bine sa dea curs imboldurilor si sa faca ceea ce ii bucura.
•  Uneori te vor pedepsi, dar sa stii ca asta o fac doar pentru ca le este frica de ei. Si astfel se pedepsesc singuri, asa ca ramai acolo langa ei, senin si iubitor si nu raspunde cu rau la rau, arata-le ca ii ierti si in felul acesta vor invata puterea iertatoare a iubirii.

Mergi pe lume ca sa iti cresti parintii si este posibil ca intr-o zi cand vei fi crescut, sa uiti toate astea.

Dar stai linistit ca atunci iti voi trimite eu un copil care sa iti aduca aminte!

Copilul zambi senin.

- Ingere, imi promiti tu asta solemn? Juri pe aripile tale?

- Da dragul meu, jur pe aripile si zborul meu, ca daca voi vedea ca uiti iti voi trimite cati copiii vei avea nevoie pentru a-ti aduce aminte ca viata este o bucurie ce trebuie traita cu suflet de copil nenascut!

Povestea Micului Suflet…

O data ca niciodata, a existat un Suflet Mic care i-a declarat lui Dumnezeu:

- Stiu cine sunt!

Si Dumnezeu a raspuns:

- Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu?

Sufletelul a strigat :

- Eu sunt Lumina!

Dumnezeu a zambit cu drag:

- Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina.

Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere.

- Oau ! spunea Micul Suflet, “asta e grozav!”

 

Dar curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient.

INDRAZNESTI sa traiesti o zi in prezent?

In tren.

Cu litere ce alergau in fata mea.

Cu peisaje de un verde sublim ce-mi incantau ochii.

Parfumul fericirii de moment…ma imbalsama.

Si apoi zeci de ganduri, o pleiada de amintiri placute din trecut ma invaluia, dorinte asternute pe foile agendei mele susurau dorinta de a deveni realitate. Pentru o clipa am fost prezenta.

Apoi, incet si sigur am alunecat pe topoganul trecutului si am sarit pe trambulina viitorului. Ganduri gri si intunecate, vorbe din copilarie, frici din adolescenta proiectate in anii ce inca nu s-au prezentat la usa vietii mele…si-au facut lacas in sufletul meu.

Si atunci am decis sa incerc un EXPERIMENT!

Macar o zi sa las trecutul in cufarul zilei de ieri, sa ii dau drumul viitorului sa zboare ca un balon in zare…si sa iau prezentul asta de o coada si sa-l savurez.

Zis si facut.

Am trait sentimente uimitoaaaare, dincolo de frici si ganduri distructive…

Am ras ca un copil in timp ce ma chinuiam sa dau gol cu o minge curcubeu la o poarta de fotbal pentru copii…

Am savurat un lapte cu cacao cu mustacioare si veselie in inima de copil…

Am condus pe carari de munte departate de privirile turistilor…

Am alergat si m-am invartit intr-un camp de flori de munte colorate…

M-am asezat pe iarba plina de viata si o familie intreaga de furnici, la fel de plin de viata, mi-a “gadilat” pielea…

Am mangaiat ca niciodata, plina de iubire si daruire…dincolo de incertitudini si  dezamagiri…

Am daruit prezentului ce aveam in mine si m-am lasat in aripile Universului…

Am cules fragute si am admirat natura aceasta splendida…

De fiecare data cand ma suprindeam cu trecutul sau viitorul ascuns sub maneca, ma scuturam si ziceam: “Iti multumesc ca esti asa doritor sa impartasesti cu mine, dar nu e momentul. Go…esti liber”.

Am cazut si in capcana faptelor si evenimentelor din trecut si in temerile de viitor, am savurat amintiri dulci si am gustat din puzzle-ul viitorului.

Da…nu am fost prezenta 100%, dar nici nu imi mai pasa.

Am fost acolo, vie, zburdalnica si vesela.

Am lasat iubirea si fericirea din mine sa danseze, sa traiasca.

TRAIESTE SI TU ACUM!

Sincer, te PROVOC!!!!

Merita din plin.

O singura zi.

Macar o ora.

Macar putin.

Macar mai mult.

DOAAAR INCEARCA SI TU!

Sa lasi totul deoparte si bucura-te de ceea ce faci acum:

curatenie, te plimbi, cumparaturi, mancare, munca, scrii, citesti, lenevesti, bati cuie, calatoresti, plangi, razi…ORICE AI FACE…FII ACOLO!

Voi intampina aceasta zi cu iubire in inima

Si cum o sa fac asta?

De acum inainte privi-voi toate lucrurile cu iubire si ma voi naste din nou.

Voi iubi soarele, pentru ca imi incalzeste oasele; voi iubi si ploaia, pentru ca imi curata spiritul; voi iubi lumina, pentru ca imi arata calea; voi iubi si intunericul, pentru ca imi arata stelele. Voi spune buna venit fericirii, pentru ca ma face marinimos; si voi indura si tristetea, pentru ca-mi deschide sufletul.Voi aprecia recompensele, pentru ca ele mi se cuvin; voi spune bun venit si piedicilor, pentru ca ele sunt cele ce ma incearca.

 

Voi intampina aceasta zi cu iubire in inima

Si cum voi vorbi?

Care este pretul tau pe ora…pentru cei dragi?

Un barbat a venit de la munca tarziu, obosit si nervos, gasindu-si baietelul de 5 ani asteptand la usa nerabdator.

- Tati, pot sa te intreb ceva?

- Da sigur, despre ce e vorba? a raspuns tatal

- Tati, cati bani castigi pe ora?

- Hei, dar asta nu e treaba ta. De ce ma intrebi astfel de lucruri? spuse omul nervos.

- Doar vreau sa stiu…Te rog spune-mi, cat castigi pe ora?

Paradisul de la ghena de gunoi…

Mi se intampla sa mai uit…dar Universul imi aduce aminte  o lectie de viata tare frumoasa si interesanta:

PARADISUL ESTE ACOLO UNDE ESTI TU!

TU ITI CREEZI PARADISUL, nu trebuie sa alergi dupa el.

Nu e la capatul lumii, nu e in destinatia turistica de pe desktop, nu e in masina noua, nu e in iubire…

Este in tine.

Aici.

Acum.

Azi am redescoperit paradisul la ghena de gunoi, intr-un bloc de garsoniere, la etajul 8…admirand un apus feeric.

Atataaaa fericire…din aceea dulce,

..fara atasamente…

…fara motive…

…fara ancore…

…fara…nimic.

Fericirea simpla, dinuntru, expandandu-se ca lumina unui rasarit sublim.

Fericirea dezbracata, in toate culorile vietii, imbalsamata in aroma zambetelor…

DA!!!

Putem alege sa fim fericiti…

sau

putem imbratisa victimizarea, acuzarea, blamarea.

E doar o alegere!

Eu aleg sa simt fericirea in paradisul vietii mele.

Tu ce alegi?

Despre Dragoste. Casatorie. Fericire. Viataaaa…

Intr-o zi, Platon l-a intrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a raspuns:

- Du-te pe campul din apropiere si adu-mi cel mai frumos spic de grau pe care il vei gasi, dar tine cont ca nu ai voie sa
faci decat o singura incercare.

Platon l-a ascultat fara sa cracneasca si s-a intors dupa o vreme fara a aduce nimic cu el.
Socrate l-a intrebat ce se intamplase, iar Platon l-a lamurit:

- Atunci cand am intrat in lanuri am zarit un spic inalt si frumos, dar m-am gandit ca poate voi gasi un altul si mai maiestos, asa ca am mers mai departe. Am cautat in zadar dupa aceea, caci nu am aflat nici un alt spic asemeni celui dintai, asa ca nu ti-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.

Intr-o alta zi, Platon l-a intrebat pe Socrate ce este casatoria.

Fericirea de o secunda

Ma poticnesc in trecut…

Ma proiectez in viitor…

Alerg printre amintiri si zburd prin iluzii…

Dar din cand in cand prezentul ma surprinde cu minunatia lui si ma las imbratisata in clipe.

Si deschid larg bratele si zambesc singura.

UN astfel de moment a fost ieri.

La metrou. Pe peron. Cu muzica de Buddha Bar cantandu-mi in urechi, la maxim…

Am inchis ochii si pentru cateva secunde parca nu mai eram. Eram si nu eram. Totul era perfect, sublim, diafan.

Am inceput sa zambesc singura, cu ochii inchisi, pe peron.

Si in urmatoarea secunda un metrou a intrat in statie, in timp ce un altul pleca de pe peronul opus.

Fire de par se zbenguiau. Lacrimi de fericire dansau in ochii mei. Milioane de fiori ma cutremurau.

Si eu am simtit ca totul este perfect. In acel curent ma simteam totul si nimic.

Si inauntrul meu am simtit fericirea de a FI.

Pentru cateva secunde…

…expandate.

Iar apoi…Am iesit de la metrou.

Pe scari, soarele-mi scalda ochii. Iar picaturi fine de ploaie imi sarutau fata.

Din nou am inchis ochii si m-am bucurat ca un copil de fiecare firicel de ploaie si fiecare fascicol de lumina.

Si fericirea a explodat din nou.

Pentru cateva secunde…

Si a meritat.

Mi-ar placea sa fiu un alchimist al timpului si al trairilor si sa transform secundele in…”mai multe si mai multe secunde”.